Dacă practicați speologia, este bine să știți că Peștera Șura Mare, dezvoltată pe un curs subteran de apa, este unul dintre cele mai importante obiectivele speologice din România.
Deschiderea peșterii, monumentală, de aproape 40 m înălțime și 12 m lățime la bază, rivalizează cu intrările din mult mai cunoscutele Cetățile Ponorului sau Peștera Huda lui Papară.
Peștera Șura Mare are o galeria activă, unică, de 3.143 m lungime, care este greu de parcurs întrucât zonele uscate alternează cu lacuri, cascade și baricade de bolovani imenși care fac înaintarea un calvar. Prima sală în care se pătrunde, după parcurgerea unui traseu acvatic, are tavanul la peste 40 m înălțime. Aici au fost făcute săpături arheologice cu rezultate notabile.
De aici, galeria devine plină de imense marmite turbionare pline cu apă, cu pereții sculptați de lingurițe. La circa 2.300 m distanță de la intrare se pătrunde în Sala Mare, zona cea mai spectaculoasă a peșterii. Pereții și tavanul sălii sunt împodobiți cu scurgeri parietale, baldachine de forme și culori diferite iar podeaua este acoperită de gururi în cascadă, poate cele mai faimoase din țară. După Sala Mare peștera continuă încă circa 800 m, după care un sifon adânc oprește înaintarea.